1. Cum nu auziseră de localitatea Tărlungeni, fotbaliştii au crezut că au etapă liberă şi au plecat la băut.
2. Jucătorii noştri au fost mereu surprinşi de adversari. Aceştia erau desculţi, iar orădenii nu-i auzeau când aleargă.
3. Înfrângerea era necesară ca să aibă motiv şi antrenorii să plece fără să fie acuzaţi că părăsesc corabia care se scufundă.
4. În sfârşit se văd rezultatele investiţiilor masive în fotbal ale Consiliului Judeţean Bihor.
5. FC Bihor a pierdut pentru a-i da dreptate lui Ilie Bolojan, care a refuzat să mai bage bani în fotbal.
6. Văzând că au de-a face cu nişte băieţi de la ţară, jucătorii de la FC Bihor au crezut că sunt din Sînmartin, iar pe aceştia n-au voie să-i bată până se face unificarea cu Oradea.
7. N-au mai fost bani nici să se plătească baremul arbitrilor. Cu atât mai puţin şpăgile pentru aceştia.
8. Cum ultimul salariu primit de jucători a fost vara trecută, aceştia şi-au menajat forţele pe teren ca să poată prinde Paştele în familie.
9. Singurul spectator plătitor prezent la meci a fost cu adevărat al 12-lea jucător al echipei.
10. Noul preşedinte al clubului declara că numai un nebun poate prelua echipa în asemenea situaţie. Jucătorii au vrut să-i dea dreptate.
3 Comentarii
Nu iti e rusine, tovarase Mircea Chirila, sa iti bati joc de baietii astia care au ramas sa traga pentru echipa… Ai uitat cand fiul tau era junior la grupa ’88 a clubului si cum sperai sa-l faci mare fotbalist l-ai transferat in 2001 la Luceafarul … despre ce vorbim aici ??
Apreciez ca aveti puterea sa gasiti ceva amuzant in durerea noastra a suporterilor si a jucatorilor, doua parti care au pus suflet mai mult decat oricand in aceasta perioada grea pentru echipa care ne-a reprezentat zeci de ani. Critica e buna atunci cand ai facut ceva util si ai ce critica, voi insa aveti doar ironi, lucrul cel mai simplu de facut pentru generatia veche cu mentalitate ceausista.
Cat de penibil este acest pamflet.Pic de umor nu gasesc in el.