Racz, băiat deştept: Condamnat pentru evaziune fiscală, petrolistul are de încasat bani de la stat

Potrivit legislaţiei româneşti, angajaţii firmelor intrate în insolvenţă în baza unor sentinţe definitive pronunţate de judecători îşi primesc salariile din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, anume înfiinţat în acest scop, şi la care cotizează toţi angajatorii români.

Însă, oricâţi bani i-ar datora firma, în asemenea situaţii un angajat nu primeşte decât maxim trei salarii medii brute pe economie, adică cel mult vreo 6.900 lei.

Bihorel a aflat că o astfel de solicitare de plată a făcut şi celebrul petrolist Attila Racz, a cărui firmă Ecodiesel a cerut şi a obţinut intrarea în insolvenţă.

Cum a fost angajat cu acte în regulă al propriei firme, în ciuda condamnării la 2 ani de închisoare cu suspendare, încasate în vara anului trecut pentru evaziune fiscală, contrabandistul va încasa acum bani de la Fond ca orice inocent de rând.

Întrebarea e dacă o sumă aşa amărâtă îi poate ajunge nu trei luni, ci măcar o săptămână, ţinând cont că obrazul subţire, fie el şi de infractor, cu cheltuială se ţine…


*
*