Primăria dă cu piciorul echipei de fotbal FC Bihor

Primăria nu mai vrea să stea capră şi să devină vaca de muls a clubului de fotbal. Simţind că la mijloc e o chestie mizerabilă, vorba unui clasic în viaţă, Primăria s-a retras din combinaţie lăsând Consiliul Judeţean să se ocupe de susţinerea clubului fanion.

Clubul se numeşte fanion pentru că şi jucătorii au ajuns să stea ca nişte fanioane pe teren, că la ce salarii au, chiar că nu merită să se omoare. Prin urmare, Consiliul Local cere lunar 32 de mii de lei plus TVA pentru utilizarea stadionului FC Bihor.

La aflarea veştii, toţi oamenii de bine şi foarte bine au sărit ca arşi. „Fraţilor, e jaf pe faţă”, „Primăria vrea să îngroape clubul”, „Bolojan se răzbună pe jucători”. Dacă stau să fac un calcul, mă mir că aceeaşi microbişti de elită nu au făcut circ şi atunci când clubul plătea pentru terenurile din Paleu ale Depanatorului Kiss, cu toate că nici măcar nu folosea respectiva bază.

Singura logică este că, atunci când e de furat, se pot sifona sume oricât de mari, iar atunci când e de plătit pe bune, avem arici la buzunare.


*
*