Excelentă ideea edililor de înfiinţare a patrulei anti-ger! Pe frigul acesta nici cel mai călit om al străzii, născut din tată pinguin şi mamă focă, nu poate rezista prea mult.
Pentru ca şansa de supravieţuire a celor fără un cămin să crească, e nevoie de câteva măsuri:
1. Patrula anti-ger va deveni patrulă antigel şi va injecta în venele celor îngheţaţi lichid special.
2. Cei în pericol de îngheţ sunt sfătuiţi să-şi păstreze sângele rece.
3. Chiar şi oamenii străzii, dacă sunt găsiţi pe trotuare, vor fi trataţi.
4. În locurile unde sunt amplasate lăzi cu sare şi nisip, se vor pune şi lăzi cu rom şi sticle cu vin.
5. Dacă temperatura în Oradea scade sub -25 de grade, patrula anti-ger se va deplasa în Covasna unde probabil că sunt -56 de grade.
6. Cu cât scade temperatura mai tare, cu atât mai multe grade trebuie să aibă lichidul oferit celor în pericol.
7. După o săptămână de stat în ger, femeile fără adăpost devin cele mai ţapene din oraş.