Arhivele lunare: octombrie 2023

Retrospectiva săptămânii: Șeful Poliției dezvăluie de ce își petrece ofițereasa nopțile la Parchet

Luni Vio către Ghiusi: „Am văzut că Trump l-a confundat pe Orban cu Erdogan”. „Da, l-a jignit grav, trebuia să-l compare cu Gingis Han, că-i la fel de tare! Face praf și UE, și NATO!”. „Dar dacă nu-i place în UE, de ce mai stă? Dacă-i așa tare, de ce nu iese din NATO?”. „De fapt, el nu vrea să iasă din NATO, ci să intre în alianță alături de glorioasa armată sovietică”. Marți Șeful Poliției, nedumerit: „Pentru opinia publică nicicum nu-i bine. Dacă o subalternă stă noaptea pe la [...]

Au ajuns dentiștii să-și scoată dinții între ei

Șefa Colegiului Medicilor Stomatologi din Bihor, Liana Todor, i-a pârât pe șefii ei din București la Prefectura Bihor, pe motiv că aceștia ticluiesc niște alegeri fără supraveghere și că li se interzice stomatologilor să facă un detartraj sau o sigilare dacă nu au dobândit competențe speciale în acest sens. Cred că până la detartraj ar trebui să discute cine e competent să facă implanturi, pentru că nu-i totuna să pui dinții la o greblă, prin sudare, sau la un pacient, prin implantare. [...]

Victor Ponta vorbește. Cu gura plină

Credeam că, după înfrângerea în fața inexistentului Iohannis, Victor Ponta s-a dus să-și agațe în cui cariera politică. Dar iată că l-a prostit - de parcă mai era nevoie - pe premierul Ciolacu să-l ungă consilier de taină! Evident că Marcel Ciolacu poate învăța o grămadă de la Ponta, mai ales la capitolul „Așa nu!”. Acum, Ponta e supărat că o ziaristă trimisă în Israel s-a culcat la pământ când a sunat alarma. Asta în timp ce, dacă Ponta era acolo, punea mâna pe Uzzi și cu pieptul [...]

Retrospectiva săptămânii: Șeful Ansamblului vine la serviciu ca să șteargă praful de pe angajați

Luni Vio către Ghiusi: „Ați ajuns mare popor dacă la conferințele internaționale se întâlnesc Putin, Xi și Orban”. „Problema e că președintele Chinei a fost puțin dezamăgit. L-a întrebat pe Viktor ce armată are, iar acesta a spus că poate strânge un milion de soldați. Iar Xi i-a spus că în Armata de Eliberare 3 milioane sunt numai bucătarii”. Marți Șeful Ansamblului Crișana: „Suntem doar 14 oameni, nu putem face nimic, adică totul e ca înainte de fi desființați. Nici toboșar nu [...]

S-a promulgat Legea Pensiilor Nesimțite!

Incredibil, cu o viteză neobișnuită pentru stilul său de lucru, președintele Iohannis a promulgat LPN, adică Legea Pensiilor Nesimțite, cunoscută și după numele de Legea Pensiilor Speciale. Eu îl bănuiesc pe preşedinte că e părtinitor cu pensionarii, pentru că el, de 9 ani, aşa munceşte de parcă ar fi ieşit la pensie. Important este că noua lege va tăia în carne vie, dar şi în carne moartă din moment ce modificările se vor întinde până în 2062, când mulţi dintre cei afectaţi vor [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Birtașul explică de ce a făcut parcări atât de înguste

Cum arată evenimentele săptămânii trecute văzute prin ochii lui Bihorel:  Luni Vio către Ghiusi: „Am reușit să mai ridicăm o biserică într-o comună de-a voastră. Vă batem nu doar la demografie, ci și cu crucea!”. „Cu crucea nu mă mir, că nici dracu’ nu mai joacă șnapsli, ci numai cruce, joc de navetiști. Cât privește schimbarea etnică, nu sunteți voi mai mulți, dar v-ați retras la țară, unde buda-i în curte și apa la fântână”. Marți  Birtașul s-a lăudat cu o parcare [...]

La Parchetul din Beiuș e de muncă și frecuș

Disclaimer: Orice asemănare cu persoane reale este nu doar întâmplătoare, ci chiar revoltătoare Personaje: Parchetarul. Atenție, deși lucrează la Parchet, nu e pădurar Organul. Mai exact organul de ordine, polițistă la BPD (Beiuș Police Department) Jăndarul. Obiect decorativ, pentru că face parte din recuzită. În fapt În miez de noapte, Parchetarul are nevoie de Organe. Polițista crede că e vorba de dosarul acela urgent în care o băbuță a fost prinsă cu o legătură de [...]

După România, președintele Iohannis vizitează și Ungaria

După ce, împreună cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, șeful statului, Klaus Iohannis, a făcut o vizită de lucru în România, domnia sa a decis să meargă și la Budapesta unde nu sunt pârtii de schi, dar poate ceva terenuri de golf tot mai găsește. Președintele României a fost întâmpinat la aeroport de garda de onoare care venise să-l conducă pe premierul Viktor Orban în Georgia. Orban a lăsat vorbă că, dacă-l sună Iohannis, să-i spună că n-are vreme de el, dar că, dacă vrea, se [...]

Retrospectiva săptămânii: Doctorița de la Casa de Pensii a găsit rețeta succesului la șpăgi

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că și la Artand se mai fac arestări, nu doar la Borș. Doi polițiști de frontieră maghiari au fost legați pentru șpaga cerută unui șofer”. „Deja Guvernul de la Budapesta a luat măsuri. Toți cei care lucrează pe granița cu România trebuie să poarte măști”. „Din cauza Covidului?”. „Nu, din cauză că și corupția este molipsitoare”. Marți Doctorița de la Casa de Pensii acuzată că a luat peste 200 de șpăgi într-o lună a scăpat de dosar prin prescripție. „Iată [...]
1

Liviu Sabău Popa are dreptate. Jos nulitățile politice!

Când l-am auzit pe pesedistul Liviu Sabău Popa că ridică problema persoanelor nepotrivite în locuri bănoase, am crezut că-și face autocritica. E celebru traseul său profesional, de la vânzător de cartele pe la Romtelecom la director la Ambulanță, unde s-a judecat ani de zile pentru postul bine plătit. Omul nu vede bârna din ochii lui, dar, pe de altă parte, e chiar OK că vede gozurile din curtea liberalilor. Doar dacă se mănâncă „aliații” între ei mai aflăm și noi ce minuni se întâmplă [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce vrea Mega-preotul să i se judece dosarul la Parchetul General

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut ce reușit a fost Festivalul Gusturilor Tradiționale?”. „Numai vremea n-a fost pe gustul meu. Dar nu știu de ce vă lăudați voi cu mâncărurile pe care, de fapt, le-ați preluat de la noi? Kürtőskalács, de exemplu”. „Păi, și voi nu le-ați preluat de la secui, cum am luat noi mămăliga de la moldoveni?”. Marți Mega-preotul cere ca dosarul lui să se cerceteze la Parchetul General. „Asta cu atât mai mult că pizmașii mei au primit apă la moară de la o [...]

Edilii caută turnători

După atacul sălbatic asupra super-toaletei de pe Barcăului, unde trei mici și periculoși vagabonzi au făcut praf ditamai scula de 70 de mii de euro, credeam că lucrurile s-au liniștit, în sensul că Primăria a luat măsuri. Fals! Aflăm că alte și alte asemenea stabilimente, adică bude - care la un moment dat vor găzdui întreaga economie națională - au fost devastate. Primăria și edilul-șef ne roagă pe noi, cetățenii, să-i turnăm pe cei care-și bagă picioarele și obiectele nepotrivite în [...]