Arhivele lunare: decembrie 2021

Un belarus pus pe distrus

Un belarus beat tun s-a dat cu TIR-ul pe șoseaua Salonta – Oradea, iar cei care veneau din sensul opus pot spune că s-au născut a doua oară. Șoferul, că om nu-i putem spune, avea atâta alcool în aerul expirat că și polițiștii care l-au pus să sufle s-au îmbătat și au început să danseze. Proba sângelui a arătat că belarusul avea 4 la mie îmbibație etilică. Păi, la așa performanță, omul nu mai e de domeniul justiției, ci de cel al medicinei. Sigur că mă aștept ca ambasada lui [...]

Retrospectiva săptămânii: Cât de rău a lovit Covidul echipa de bascheți a orașului

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că v-ați opus votării strategiei culturale a județului. Tot timpul sunteți nemulțumiți”. „Păi, în primul rând strategia e defectă dacă a constatat că 40% dintre spectatorii de Teatru și Filarmonică vin de la țară”. „Voi aveți alte cifre?”. „La Filarmonică singura persoană care a venit de la țară e femeia de serviciu”. Marți Barney, rectorul etern al Sorbonicii, un car de nervi: „Nu-l credeam pe Bolovan așa pervers. A făcut conferință de presă cu stadiul [...]

Emilian, omul subprefect

Emilian Pavel de la PSD s-a pricopsit cu postul de subprefect ca urmare a frăției cu PNL-ul. Mișcarea e bună și, dacă va refuza să bage șopârlele dictate de Ianoș Mang, s-ar putea să aibă un mandat onorabil. Asta pentru că fostul europarlamentar are minte, dar nu are voie să o folosească dacă iese din linia partidului. S-a văzut, de altfel, că intervențiile lui în Consiliul Local aveau substanță, semn că el știe ce vorbește, spre deosebire de colegul său, Adrian Madar, care vorbește ce [...]

Polițiștii de frontieră îi așteaptă pe românii din diaspora cu brațele deschise

Ce meserie poate fi mai frumoasă decât meseria de polițist de frontieră?! Deși veniturile lor au scăzut considerabil de când buletinul nu mai are coperți, se pot găsi diverse metode de creștere a acestora. În fiecare an, sosirea celor 4 milioane de români acasă, din neagra străinătate, ne ia prin surprindere, mai ales pe cei de la punctele de control. Cum diasporenii vin din Vestul Europei, ar fi la mintea cocoșului ca numărul de artere să fie suplimentate și deservite de polițiști [...]

Retrospectiva săptămânii: Prefectul ar fi vrut să vadă un PSD-ist numit în locul lui

Luni Vio către Ghiusi: „Am văzut că a trimis Cechescu bani pentru reabilitarea unor școli și în alte locuri decât zona lui folclorică”. „Păi, ce era să facă dacă ați făcut scandal? Că dacă nu vin banii, nu-i bine, dacă vin, iar nu-i bine, că vin numai la unguri...”. Marți Prefectul, după ce a scăpat de schimbare: „Pe de o parte mă bucur, că pot să-mi duc planurile la îndeplinire”. „Pe de altă parte?”. „Pe de altă parte, aș fi vrut să-l pună PSD pe omul lor, că numai așa se putea [...]

Zece observații despre incidentul dintre senatoarea Diana Șoșoacă și ziarista italiancă

1. Contrar celor cunoscute până în prezent, doamna senator nu luptă împotriva vaccinului anti-Covid, ci împotriva lipsei vaccinului pestei porcine. 2. Jurnalista Lucia Gorraci nu a venit pentru doamna senator Șoșoacă, ci pentru soțul acesteia, să vadă cine poate dormi cu distinsa noastră parlamentară. 3. Dacă doamna Șoșoacă nu avea botnița pusă, la ora asta ziarista italiancă era mâncată. 4. Echipa de jurnaliști italieni au trecut la ortodoxism. Și-au făcut cruce când au văzut [...]

Primarul Florin Birta e nervos pe mitici

A ajuns și junele primar Birta la concluzia că dacă ești corect în țara asta, ești, de fapt, prost. După ce Guvernul a dat ajutoare doar primăriilor care nu și-au reformat sistemul centralizat de termoficare, acum am ajuns în situația haioasă ca noi, orădenii, să strângem cureaua ca să plătim încălzirea, dar nu numai pentru noi, ci și pentru București. Logica e simplă. Primăria subvenționează 25% din costul gigacaloriei la Oradea, iar la București onor Nicușor Dan și compania, 80%. Cum [...]
1

Retrospectiva săptămânii: De ce merge brancardiologul în Dubai pe banii statului?

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut că Cechescu bagă mai multe fonduri în satele voastre, de parcă banii vin de la bugetul Ungariei?”. „Nicicum nu sunteți mulțumiți. Păi, nu-i normal să ne luăm partea leului și a forintului? Că de 30 de ani doar noi am rămas tot timpul la putere”. Marți Brancardiologul, acuzat pe nedrept că merge în Dubai pe banii Senatului. „Lumea crede că fac turism pe spezele statului. Adevăratul scop al vizitei este ascuns”. „Adică?”. „Eu nu merg pentru turism, ci [...]

Nu-i bai, Zoli…

Pianistul Thurzó Zoltán a dorit să intre în Cartea Recordurilor, cântând la pian fără oprire 130 de  ore. După 77 de ore și ceva a fost nevoit să renunțe din motive medicale. Mie mi se pare cel mai meritoriu eșec din acest an. Chiar dacă nu a reușit să bată recordul, însuși faptul că s-a luat la trântă cu el arată că are stofă de învingător. Zoltán nu este, însă, doar un pianist foarte rezistent, ci și unul talentat, iar prin concertul-maraton a dorit să atragă fonduri pentru [...]

Deputatul Lasca și-a deschis propriul târg de Crăciun

Eram îngrijorat că deputatul Mihai Lasca s-a lăsat copleșit de normalitate. După ce nu a mai atacat centrele de vaccinare, iată că el și cu circarii lui au dat buzna la Târgul de Crăciun! Și mie mi se pare dureros ca bieții copii să fie pedepsiți și să nu poată merge la târg dacă părinții nu sunt vaccinați, dar n-ai ce face, neamurile nu ți le alegi... Ca să suplinească această măsură neomenoasă dată la nivel național, deputatu’ Lasca a venit să împartă covrigi și vin fiert în fața [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Bolovan despre criza din fostul partid liberal

Luni Vio către Ghiusi: „Am văzut că un deputat de la UDMR a declarat că ziua de 1 Decembrie e o zi de doliu național pentru maghiari”. „Dacă ați fi cinstiți cu voi, și pentru românii ardeleni ar trebui să fie tot o zi de doliu”. Marți  Una dintre rarele apariții la TV ale lui Bolovan. Omul a explicat care e situația cu deja fostul partid liberal. „La alegerile din 2024, soarta partidului depinde de ce livrăm noi ca primari și președinți de consilii județene”. „Adică?”. „Dacă [...]

Mai ușor cu despăgubirile

Am susținut mereu că demolările trebuie să fie însoțite de niște despăgubiri rezonabile, că omul nu trebuie să fie batjocorit de birocrație și de grila notarilor. Dar nici să cădem în extrema cealaltă nu e ok. În parcul Brătianu există, de mai bine de un sfert de secol, niște ruine în coasta liniei ferate. Acolo, un vechi liberal, Marcel Tarța, dorea să facă niște vile. S-a dovedit în timp că investiția este în zona de protecție a Căilor Ferate, așa că lucrările au fost stopate. Acum, [...]