Arhivele lunare: august 2018

Roman, apărătorul jandarmilor

Violențele de la mitingul diasporei din 10 august au fost îndelung dezbătute de societatea civilă, în special pe Facebook, unde în fiecare zi au apărut, săptămâna aceasta, noi imagini cu excesul de zel al jandarmilor din Piața Victoriei. Imaginile arătau inclusiv cum „oamenii legii” îi loveau fără milă și în locuri nepermise chiar și pe cei care erau cu mâinile ridicate, și deci care nu semănau deloc cu huliganii provocatori, sau cum gazau inclusiv persoane căzute la pământ și care nu [...]

Primăria primește diasporeni cu lăutari, nu cu jăndari

Dacă România ar fi condusă de oameni înțelepți, s-ar zbate să-i aducă pe diasporeni acasă pentru că aceștia sunt învățați cu munca, au deprins obiceiurile occidentalilor și nici prin cap nu le trece să facă parte din tagma asistaților. Primăria Oradea, prin persoana city managerului Dacian Palladi, le-a urat bun venit celor 25 de cetățeni din diaspora prezenți la manifestarea RePatriot. E interesant cum cei plecați mai au curajul să vină în România, ba chiar și în Oradea. Să nu uităm [...]

Capăt de drum: Indicatorul care-i trimite pe orădeni la Universitate și… Cimitir

Universitatea din Oradea a devenit un soi de staţie terminus, ultima înainte de capătul drumului! După ce accesul pe strada ce poartă numele instituţiei a fost blocat ca urmare a lucrărilor de demolare a vechiului pod peste Peţa şi pentru construirea unuia nou, orădenii care merg spre Cimitirul Municipal sunt îndemnaţi să treacă prin campusul universitar, singura cale de acces disponibilă dinspre strada Armatei Române. Pentru a-i ajuta să se orienteze, edilii sau constructorii au [...]

Nou! Parteneriat între Primărie și Jandarmerie

Primarul Bolojan a interacționat de mai multe ori cu Jandarmeria în Oradea. Principalul obiect de negocieri a fost mutarea sediului jandarmilor pentru a asigura puținilor studenți care mai frecventează Sorbonica un campus unitar. Ei bine, acum se anunță un nou parteneriat, care se pare că va fi benefic mai ales pentru locuitorii orașului. Bolojan a constatat că, spre deosebire de colegii lor din București, jandarmii din Oradea nu au dat cu gaze peste protestatari. Primarul propune ca [...]

Ciobanul, tot cioban: PSD-istul Dorel Dume a pierdut disputa cu BIHOREANUL la CNCD

Promovat la începutul anului ca director general adjunct peste Administraţia Naţională Apele Române, PSD-istul Dorel Dume, până atunci director al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, a fost dat în vileag ca şpăgar de BIHOREANUL, într-un articol intitulat „Dume, ciobanul”, fiindcă a primit mită în natură - oi, berbeci şi miei - de la ciobanii cărora ABA le dă voie să păşuneze pe digurile cursurilor de apă. Cum ştia bine că este cu musca pe căciulă, Dume nu a cerut ziarului o [...]

Conform programului de guvernare, a venit Crăciunul

Dacă stăm să analizăm calendarul, românii sărbătoresc deja Crăciunul. O dată pentru că Guvernul a dat patru zile libere. Apoi pentru că a început sezonul tăierii porcilor. Și nici n-ar fi exclus ca în curând să înghețe apele, dacă organele de represiune mai ies mult cu declarații de presă pentru a-și justifica comportamentul animalic la demonstrația diasporei. Dacă mergi la țară, vei vedea că fiecare gospodar scoate cu excavatorul porcul mort din bătătură, spre desfătarea medicilor [...]

Garcea la concurenţă: Primăria Oradea a ajuns să se laude cu infractorii prinși de polițiștii „mari”

Primăria Oradea se bagă unde nu-i fierbe oala. Săptămâna trecută, Biroul de presă al instituţiei a transmis un comunicat care foarte ușor putea să aparțină Poliției. Subiectul n-a fost vreo nouă lucrare prin oraș și nici vreo investiție, ci un tânăr „depistat de polițiști conducând ilegal pe Șoseaua Borșului”. Singura legătură a municipalității cu acest caz e că în patrula mixtă care l-a oprit pe tânărul din Toboliu se afla și un polițist local, doar că acesta n-a avut nicio atribuție în [...]

Zece observații după manifestările jandarmilor de la București

1. Carmen Dan are dreptate, ce treabă are ea cu intervenția jandarmilor? În ce țară ați mai văzut voi ca o secretară de școală generală să comande Jandarmeria? 2. Asociația Chinologică se delimitează de faptele de arme ale jandarmilor și asigură populația că dacă trupele s-au comportat animalic, câinii s-au comportat omenește. 3. Păi, cum să nu dea jandarmul cu pulanul? Dacă singura ta șansă în viață e să ajungi acolo unde „carte nu se cere, prost să fii să ai putere” și partidul te [...]

La înghesuială: Clienții Aquaparkului Nymphaea din Oradea, campioni la stat la cozi

Una dintre principalele atracţii turistice ale Oradiei, Aquaparkul Nymphaea, testează nervii amatorilor de bălăceală. Din pricina angajaţilor, prea puţini în comparaţie cu necesităţile, perioadele când sunt deschise toate cele şase porţi de acces sunt rare, aşa că oamenii stau la cozi, pentru a intra, mult şi bine. S-a întâmplat şi joia trecută, când doar două ghişee au fost disponibile şi peste o sută de oameni au transpirat zeci de minute la rând, de parcă deja ar fi făcut [...]

Debelka deschide gura. Ca să vorbească

PSD-ul a reușit să exporte la București o mare lumină politică, pe Lila Debelka, de care până și rutinatul Ianoș Mang s-a săturat. Fata s-a oploșit pe la „românii de pretutindeni”, chit că ea face parte din categoria românilor de pe nicăieri. Până acum nu am auzit-o niciodată să spună ceva, de credeam că-i din tagma lui Emil Gârleanu, „Din lumea celor care nu cuvântă”. Deci orădeanca noastră stătea cuminte pe bani buni și nu se identifica cu PSD-ul. Ciudat, de când cu sloganul M*** [...]

Marea epurare: Cum au decis șefii Consiliului Județean Bihor să scape de „antipatici”

Şefii Consiliului Judeţean Bihor s-au săturat de democraţie şi deja o şi recunosc. Sub coordonarea păpuşarului-şef al UDMR Bihor, deputatul Szabo Odon, preşedintele CJ, Pasztor Sandor, împreună cu şeful de cabinet, Kralik Lorand, şi cu administratorul public al judeţului, Szabo Jozsef, pregătesc de săptămâna trecută o epurare totală a aparatului propriu al instituţiei, precum şi a unora din instituţiile subordonate. Sub pretextul modificării organigramei „pentru eficientizarea [...]
1

Poliţiei îi place sexul? Prin Oradea circulă o mașină cu plăcuțe de înmatriculare „SEX”!

Povestea cu românul care s-a trezit cu dosar penal pentru că şi-a tras plăcuţe „MUIE PSD” pe un Audi înmatriculat în Suedia a devenit deja antologică şi circulă prin mediul online mai ceva ca glumele cu Garcea. Însă Bihorel e sincer nedumerit de ce nu a devenit vedetă şi proprietarul unui bolid care de ceva vreme circulă pe străzile din Oradea cu plăcuţe „SEX”, la fel de deocheate, chiar dacă nu precizează cui ori cărui partid i-ar trage-o. Sau, şi mai clar, cel al unui Peugeot [...]

La mare… tupeu: Directorul Colegiului Octavian Goga din Marghita, prins în staţiunea Saturn cu mașina de serviciu (FOTO/VIDEO)

Ce credeţi că face în vacanţa de vară directorul Colegiului Octavian Goga din Marghita, Marcel Sas Adăscăliţei? Corect! Merge la mare. Cu cine? Om serios, cu soţia şi copilul. Cu ce? Econom, cu maşina de serviciu. Dusterul BH-14-MOG cu care s-a dotat acum doi ani şcoala, singura din toată Marghita care are aşa ceva şi aproape sigur din tot judeţul, a fost pozat săptămâna trecută în parcarea hotelului Cleopatra din staţiunea Saturn, unde s-a cazat familia Sas. Când Bihorel l-a sunat pe [...]
5

Retrospectiva săptămânii: Barney nu înţelege de ce nu vin mușterii noi la Sorbonica

Luni Vio către Ghiusi: „Păstorul nu a avut în tinerețe fabrică de sifoane?”. „Habar n-am, dar de ce?”. „Păi, la felul cum sifonează banii pentru fundațiile şi firmele neamurilor, mă gândesc că-i în branșă de mai multă vreme”. „Când e vorba de sifonat, nu-ți trebuie nici experiență și nici apartenență la un partid anume. Noi cu vinul, ei cu sifoanele”. Marți Barney, ușor nedumerit: „Nu înțeleg de ce nu ne vin mușterii noi la Sorbonica. Așa am decis să-i numim noi pe studenți, [...]

Angajații penitenciarului din Oradea au intrat în grevă japoneză

La Penitenciarul din Oradea gardienii au ajuns la capătul răbdării. Fără să comită nicio infracțiune, ei fac pușcărie pe viață, până la pensie. Cu toate acestea, Guvernul este mai interesat de soarta pușcăriașilor, pentru că la pârnaie colegii lor sunt deținuții. Angajații se plâng că nu li se plătesc nici orele suplimentare, nici nu li se dă liber, iar singura soluție este angajarea de personal suplimentar. Ceea ce este exclus, guvernanții concentrându-se exclusiv pe pensionari, că [...]

CFR Prădători: Cei care trec prin Gara Mare din Oradea sunt întâmpinați cu… țipete

Călătorii care ajung în Oradea cu trenul sunt întâmpinaţi cu sunete stranii. Periodic, sala principală de aşteptare a staţiei CFR se umple de ţipete ascuţine, zgomotul fiind reluat la intervale de câteva minute, spre mirarea călătorilor care ies pe peron pentru a identifica sursa. Explicaţia este că angajaţii CFR Infrastructură au instalat deasupra intrării un difuzor care emite constant o înregistrare cu ţipetele de atac ale unor păsări de pradă, în scopul de a speria porumbeii care [...]
1

Sanda este șefă iar

S-a făcut dreptate. Fosta directoare de la APM Bihor, suspendată pentru că instituţia a făcut afaceri cu firma soțului, a fost repusă de Instanță în vechiul post. Adevărul este că la cât de mult fură bugetarii prin capitală, fapta nefericitei Sanda pare chiar un act de caritate. Mai grav este însă că vor trebui înnodate relațiile cu subalternii, pentru că o parte din aceștia s-au plâns că atât timp cât a fost șefă, nu au putut-o privi în ochi. Cred și eu, la ce decolteu are!

Autosabotaj cu cenzură: Vicepreședintele CJ Traian Bodea s-a etalat cu fostul primar Petru Filip pe Facebook

Fostul preşedinte al ALDE Bihor, Traian Bodea, acum numai vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, a intrat şi el în campanie electorală afişându-se acum două duminici la Zilele Comunei Mădăras. Atât doar că a punctat negativ, etalându-se cu un personaj mult mai notoriu, dar şi nepopular, fostul primar PDL-ist al Oradiei Petru Filip, ex-senator PSD, în prezent consilier al liderului ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Bodea a făcut imprudenţa să se şi laude cu tovărăşia acestuia pe Facebook, [...]

UDMR-ul vrea să dea apă chioară la tot cartierul

Consiliera udemeristă Kirei Melinda, molipsită de la surata ei mai moldoveancă, Gabriela Firea de la Capitală, vrea să dea apă pe gratis la tot asistatul. Dânsa nu știe proverbul românesc în care se face vorbire despre oameni atât de săraci că nu au după ce bea apă. Oricum, ar trebui să-i includem în categoria celor care beneficiază de apă de-a moaca și pe bețivi. Evident lor li se va da apă gratis numai dimineața. Mă aștept ca și popândăii care atârnă de PSD să vină cu astfel de [...]

Amendă pentru blesteme: O orădeancă s-a ales cu amendă pentru că i-a „suduit” pe polițiștii locali

S-a întâmplat la Oradea, iar cea păţită a fost o localnică supărată pe un echipaj al poliţiştilor locali care a sancţionat-o cu o amendă de 150 lei pentru că parcase pe un spaţiu verde. „Bată-vă Dumnezeu, o să aprind lumânări pentru voi la biserică, o să ne mai vedem noi şi o să vedeţi voi!”, le-a aruncat femeia, motiv pentru care agenţii i-au mai tăiat încă o amendă, de 1.000 lei, de astă dată pentru pentru expresii jignitoare, ameninţări şi injurii. Supărată, orădeanca a contestat [...]
1