Arhivele lunare: aprilie 2014

Nebunie cu cartuş pe ţeavă: Fugit de la Spitalul 6, fratele unui primar din Bihor a fost lăsat în pace de poliţişti

Întâmplare de pomină la Spitalul 6. Internat pentru că l-au apucat pandaliile, fratele unui primar dintr-un orăşel bihorean şi-a luat tălpăşiţa din spital în aceeaşi zi, spre disperarea medicilor care, speriaţi ca omul să nu-şi facă rău sieşi ori altora, au sunat la Poliţia din localitatea cu pricina, cerându-le oamenilor legii să-l aducă înapoi, ca să-l poată trata. Numai că, zic surse din spital, deşi incidentul datează de luna trecută, la intervenţia edilului, zevzecul n-a fost [...]
1

Fostul rector Cornel Antal moare cu dreptatea-n mână

Fostul rector a pierdut procesul intentat Ministerului Educaţiei. Omul era nervos că, deşi a câştigat concursul de mare mahăr la Sorbonica, ministrul din acea vreme nu l-a validat pe motiv că avusese deja două mandate. Chichiţa era că unul dintre acestea a fost doar de 8 luni dar, în aritmetica celor din magistratură, 8 luni fac cam cât 48, mai ales dacă eşti harnic. La ora sentinţei, însă, purceaua este moartă în coteţ, adică Sorbonica e uşor falită, aşa că nu cred că Antal ar vrea [...]

Fraţi întru scandal: Pastorul beiuşan Vladimir Pustan a fost suspendat din cauza averii

Mare scandal în rândul bihorenilor protestanţi din Beiuş. Săptămânile trecute a fost făcută publică averea lui Vladimir Pustan, unul din cei mai cunoscuţi pastori ai cultului penticostal, care, conform „fraţilor” care l-au turnat, are mai multe case şi apartamente în Beiuş, Cluj şi Timişoara, spaţii comerciale, terenuri şi 10 maşini. În urma dezvăluirilor, pastorul beiuşean a fost suspendat din funcţie de conducerea Cultului Penticostal Român, dar, ca să nu se lase mai prejos, la o zi [...]
9

Emisiunile lui Tavi Haragoş sunt incendiare. Se pot transmite direct de la pompieri

Nu bine a trecut vâlva creată de megaprestaţia domnului Cornel Popa la Digi Oradea, că vineri a mai explodat o bombă în studioul emisiunii "Vocile Bihorului". Invitatul emisiunii, senatorul Gavrilă Ghilea, n-a pregetat vreme de 50 de minute să-l veştejească pe preşedintele Consiliului Judeţean, Popa Cornel, pentru modul samavolnic prin care a împărţit banii la primarii pedelişti. Moţul pe colivă a fost, însă, intervenţia campionului balcanic la cruce, fostul primar de Livada, Ioan [...]
1

Păcăleală australiană: Cotidianul Crişana a muşcat gluma cu plecarea baschetbalistului Daniel Dillon

De 1 aprilie, clubul CSM Oradea s-a decis să-şi păcălească suporterii anunţând pe site-ul oficial că unul dintre cei mai eficienţi jucători ai echipei de baschet, australianul Daniel Dillon, va părăsi formaţia orădeană căci a primit o ofertă de nerefuzat de la Melbourne Tigers. Ştirea, scrisă pe un ton oficial, a stârnit reacţii imediate în mediul online din partea fanilor. Unii erau supăraţi, alţii bănuiau că este vorba despre o glumă. Nu însă şi redactorii sportivi ai cotidianului [...]
1

Alduitul prezident: Cornel Popa a făcut show la Digi24 (VIDEO)

Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean, invitat fiind la emisiunea „Vocile Bihorului” a lui Octavian Haragoş, a făcut show. Dialogul se poate vedea de la un capăt la altul pe site-ul Digi24 Oradea, şi ar fi păcat să rataţi aşa ceva, pentru că bate emisiunile umoristice. Dincolo de stupoarea descoperirii unui şef care habar nu are cât e bugetul instituţiei şi care încurcă cu nonşalanţă miliardele cu milioanele şi euro cu leii, a fost o adevărată lecţie de expresii neaoşe, [...]
4

Retrospectiva săptămânii: Unul dintre cei doi membri PC, mândru că a blocat mutarea Muzeului

Unul din cei doi membri PC a blocat mutarea Muzeului în Cetate. „Ai văzut câtă coloană avem! Ne-am abţinut de nu s-au văzut”. „Da’ chiar aşa ţineţi voi la Muzeu?”. „Nici nu ştim unde e amplasat, dar vrem să fim băgaţi în seamă”. (mai mult…)

Senatorul Ghilea îl vrea pe Cornel Popa pe făraş

Indignat că primarii PD-L-işti nu au primit niciun ban de la Consiliul Judeţean, senatorul Gavrilă Ghilea a sărit la beregata preşedintelui Popa Cornel. Dar eu nu pun mâna în foc că va curge sânge. Oricum e cam nasol să fii, de exemplu, liberal într-o comună cu primar PDL–ist şi să fii tăiat de la raţie de o simplă semnătură a lui Cornel, numai pe motiv că nu-l suportă pe Ghilea. Popa se apără cu faptul că el mai scapă din greşeală câte un ban pe la primăriile pedeliste, mai ales dacă [...]

Perie de râs la Tribunal

Hotărât lucru, avocaţii orădeni numai de simţul umorului nu duc lipsă. După ce femeia de serviciu care curăţă WC-urile Tribunalului Bihor a pus în buda bărbaţilor un afiş prin care aminteşte că „peria de toaletă nu muşcă”, îndemnându-i pe utilizatori la un mobilizator şi igienic „folosiţi-o!”, un purtător de robă mai şugubăţ a lăsat răspuns că „pe mine m-a muşcat”. Un altul, curios, a întrebat, tot în scris, pe acelaşi afiş, dacă „din faţă sau din spate”, în timp ce, în fine, un al [...]

Vicele Mang a dat-o la întors cu Muzeul

A crescut viteza de răzgândire a şefilor de la Consiliul Judeţean. Dacă domnului Popa i-au trebuit două săptămâni să-şi calce cuvântul dat faţă de Bolojan, domnul Mang e mult mai dinamic, în numai o săptămână a virat cu 180 de grade. Domnia sa a luat decizia să mute Muzeul în Garnizoană după vizita pe care a făcut-o împreună cu domnii Chiriac şi Cheşeli la faţa locului. Gurile rele spun că şeful PSD-ului a fost pur şi simplu ameţit de explicaţiile celor doi, iar acum s-a pliat pe dorinţa [...]

Să vină coloraţii! Antena Vodafone de pe blocul din Centrul Civic n-a fost dată jos nici acum

Un profesor al Universităţii din Oradea şi avocatul său înregistrau, toamna trecută, o premieră juridică, obţinând o sentinţă judecătorească definitivă, irevocabilă şi executorie pentru demontarea antenei Vodafone de pe blocul A1 din Centrul Civic, lângă sediul Poliţiei Rutiere, după ce au demonstrat efectele nocive ale radiaţiilor electromagnetice asupra sănătăţii. Baiul e că, deşi antena trebuia scoasă de îndată, executorul judecătoresc la care au apelat locatarul şi avocatul său se [...]

Senatorul liberal Bad Dog vrea mărirea alocaţiei pentru copii

Senatorul Cristi Bodea, cunoscut după numele de scenă Bad Dog, vrea să mărească alocaţia pentru copii. E adevărat că acum, cu 42 de lei, se descurcă doar familiile de romi şi asta nu pentru că ar fi bani mulţi, ci pentru că ei au pretenţii mici spre inexistente. Domnul senator e de părere că un 200 de lei pe copil ar fi cât de cât rezonabil. Din păcate, există riscul ca de câte ori taţii rămân datori pe caiet la bufet, să se urce pe muieri şi să mai toarne un plod. Îi mai dau o veste [...]

Socoteală preoţească: Dracul şi-a băgat coada între dascălii Facultăţii de Teologie

Taman în Postul Mare al Paştelui, dracul şi-a băgat coada între dascălii Facultăţii de Teologie din Oradea. La solicitarea conducerii facultăţii, săptămâna trecută Senatul universitar a aprobat constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a preparatorului George Indrecan, care a adunat... o absenţă! Deşi de obicei universitarii ajung anchetaţi disciplinar doar pentru absenţe repetate, deci când chiulesc serios, săptămâni ori luni la rând, Indrecan trebuie să dea acum cu [...]

Obrazul subţire cu amendă mare se ţine

Era un politician care se lăuda că pune Bihorul pe primul loc. Iată că avem un ministru de la Mediu care pune şi Oradea pe primul loc. Pe primul loc la amenzi. Cu o promptitudine demnă de orice slujbaş sictirit de munca la Stat, Attila Korodi a amendat CET-ul cu 33 de milioane de euro pentru o faptă petrecută acum un an. Interesant este că udemeristul a anunţat întâi amenda, apoi a umblat pe la slujbaşi să o scrie şi, în sfârşit, la câteva zile după ce Bolojan era să răstoarne biroul pe [...]

Medicina în bucate: Medicul indian de la Spitalul Judeţean, concurent la MasterChef, nu le are cu limba română

Un indian absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, acum medic rezident în Neurochirurgie la Spitalul Judeţean, Jaiswal Anjani Kumar pe numele lui, are şanse să ajungă vedetă. Săptămâna trecută, tânărul a impresionat juriul de la MasterChef, emisiunea TV destinată bucătarilor amatori, gătind un preparat specific ţării sale, urdă cu sos de alune. Culmea este, însă, că Anjani a avut mari probleme să le explice celor trei „chefi” din juriu cum anume a gătit şi ce [...]
2

Ţîrle a spus „adio” politicii

Venit acum câţiva ani în şlapi şi pantaloni de la second-hand în politică, domnul Ţîrle pleacă cu un costum de haine care plesneşte pe la cusăturile buzunarelor. Pentru domnia sa, activitatea politică a fost deosebit de rentabilă, reuşind totodată să intre în mentalul colectiv ca omul care nu a fost în stare să termine Muzeul, cu toate că a avut şi bani, şi constructori. Domnia sa a anunţat că nu mai vrea să participe la alegerile pentru Parlamentul European. Îl înţeleg. Nici eu nu [...]

Chef de şef: Alin Moş, de la Parcul Apuseni, în mijlocul unui scandal

Directorului Parcului Natural Munţii Apuseni, Alin Moş, i s-a(u) cam urcat la cap. Nu numai fiţele, ci şi fetiţele! Şeful administraţiei parcului a fost prins la mijloc într-un scandal lansat de jurnalistul Robert Wagner pe blogul propriu. Reporterul a publicat mai multe fotografii de la un chef privat despre care susţine că a fost organizat pe banii Consiliului Judeţean Alba. Povestea, veche din 2010, judecând după factura de 2.440 lei anexată postărilor pe internet, are ca protagonişti [...]

Primarii PDL-işti au primit o sumă egală cu cea a degetului mare introdus între arătător şi mijlociu

Scandal mare la Consiliul Judeţean! Până acum Staţiunea Balneară era condusă de o troică, Popa, Kiss şi Mang. De când Mang a fost trădat, troica a devenit doică şi doar Cornel şi Depanatorul mai împart banii primiţi de la Bucureşti. Ca de obicei în ultimii şase ani, comunele cu primari pedelişti n-au primit niciun sfanţ. Motivaţia e clară, oricum banii sunt puţini şi de abia pot să îndestuleze primarii aflaţi pe partea bună a baricadei. La aflarea veştii, Ionel Avrigeanu a ieşit din [...]

Ce rău e când e bine: Notarea şefilor din Primărie a iscat scandal

Mare scandal mare, săptămâna trecută, în Consiliul Local. Supăraţi că primarul Ilie Bolojan a notat activitatea de anul trecut a secretarului Ionel Vila doar cu calificativul „bine”, consilierii UDMR au polemizat aproape o jumătate de oră despre modul în care acesta a fost apreciat. Ce n-au ştiut ungurii este însă că niciunul dintre directorii din subordinea directă a edilului n-a luat vreun calificativ mai mare. Dacă viceprimarul Mălan i-a notat pe directorul tehnic Mircea Ghitea şi pe [...]