Patronul celebrelor magazine Leonardo, Florin Panea, i-a încălţat pe creditori. Dar întâi a pus o talpă plăţilor către stat, prin intrarea în insolvenţă.
Insolvenţa este o acoperire perfectă pentru ţeparii care colcăie în nocivul mediu de afaceri românesc, iar Bihorul stă ţeapăn la acest capitol, pe locul doi în ţară, după Bucureşti.
Conform legii, Leonardo s-a reorganizat judiciar atât de bine că în timpul scurs a reuşit să-şi găsească alte debuşee. Acum, până şi cei de la Casa de Insolvenţă au constatat că, în prag de Paşte, pe Panea îl paşte un faliment.
De altfel, se apreciază că, în viitorul apropiat, Oradea va deveni localitatea în care vor putea fi văzute persoanele cu cele mai siliconate buze. Mulţi vor fi incluşi în această categorie după ce vor rămâne cu buza umflată în urma falimentului Leonardo.
Aşa vă şi trebuie dacă vă băgaţi în afaceri cu pantofi. Păi, cum vine asta? Te chinui să faci un produs, care presupune investiţii, muncă şi imaginaţie, şi apoi îţi bagi picioarele în el?