Pe lângă mâncare şi băutură, aleşii au înghiţit şi premiile personalizate, mulţi reuşind să mimeze buna dispoziţie. Semn că la anul vor primi un premiu şi pentru cea mai bună interpretare!
Printre premianţii serii s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, care a şi jucat rapid o tură de Păcălici cu Mircea Chirilă, dar şi edilul Ilie Bolojan, considerat cel mai slab primar al Oradiei, dat fiind că acum şase luni avea 103 kilograme, iar acum are 78.
Şeful Poliţiei bihorene, Liviu Popa, a primit o cagulă şi un sac de gips, unelte necesare în luptele dintre mascaţi şi interlopi, iar managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, s-a ales cu un pelican de jucărie, care să-i stabilizeze tensiunea arterială.
Au mai fost mulţi alţi premiaţi, dar despre ei şi cadourile cu care au plecat acasă vă spun mai târziu, după ce voi ţinti tastatura mai cu talent. Că ziua de ieri a fost una lungă, iar noaptea una şi mai lungă…